In general, putem avea incredere ca viata va fi mai buna, in particular, ca nu va ploua torential atunci cand ne incaltam cu niste tenisi albi, sau ca nu vom calca fix noi intr-un rahat de caine pe o alee neluminata... Cat noroc sa ai, nu?! Sau incredere? In randurile urmatoare investigam relatia noastra cu increderea si de ce, in comert cel putin, este totalmente in defavoarea noastra sa credem fara sa cercetam.
Cum am putea descrie increderea? Un mod de ordonare tacita a asteptarilor pe care le avem de la noi, produsele achizitionate si, de ce nu, de la societate, cu tot cu membrii si institutiile sale. De ce ar trebui sa ne pese? Problema e ca increderea acordata fara fundament factual este rupta din basme.
In fata raftului, „antrenati” de campaniile agresiv de optimiste ale industriei, exersam increderea ca un tub de crema va „sterge semnele” trecerii prin timp, va energiza, revitaliza, uniformiza discret, avand si rezistenta indelungata, dar si aspect natural. In secret ne incordam muschii increderii spre a ajuta tubul de crema sa „elibereze fermitatea si aspectul tanar”... din cusca, pentru ca apoi sa ne putem delecta privind „culorile jucause”, sau cum „chipul si buzele noastre fura inimi”, cat tubul de crema va regenera in profunzime, calma, odihni, lumina si insanatosi pielea. Ca-n basme, efectele vor fi rapide, lupta eficienta, noi multumiti, iar pielea va fi protejata sau purificata. Toate bune daca ne-am baza doar pe incredere, articolul s-ar termina aici, credeti-ma pe cuvant. Sau nu?!
In ceea ce priveste produsele, cosmetice sau dermatocosmetice, si increderea pe care ne permitem sa le-o acordam cumparand-le, cele mai importante aspecte pe care le putem „controla” sunt (1) interpretarea corecta a declaratiilor producatorilor, (2) cititul listei ingredientelor si nu in ultimul rand (3) cunoasterea modului in care organismul nostru functioneaza si reactioneaza. Iar atunci cand, rational vorbind, nu avem de unde sti daca aceste promisiuni pot fi realizate fizic, sa transferam increderea, pana la proba contrarie, spre autoritatile care se ocupa cu reglementarea, sau sa devenim un interlocutor tenace, caci nici prea multa neincredere nu este sanatoasa.
Acestea nu vor fi nicidecum ultimele noastre „probleme” caci in rest, oricum nu ne opreste nimic din a sari peste niste etape ale acordarii increderii, cum ar fi spre exemplu judecata ca atat timp cat un produs cosmetic ajunge pe raft „inseamna” ca e si eficient, ori acest fapt din punct de vedere legal poate purta doar semnificatia ca produsul respectiv este sigur pentru utilizare.
Prinsi in niste bucle si onduleuri ale logicii, intretinute de niste fixativ de marketing, uitam de vorba care spune ca „respectul si increderea se castiga”. Desigur, noua ne place sa credem ca aceasta conditie este aplicata de noi si multi altii si in realitate, insa din postura noastra de consumatori ai industriei de infrumusetare, taram al erorilor implicite de confirmare (en. confirmation bias), modul in care evaluam situatiile in care acordam incredere nu este nici pe departe singurul in care demonstram ca suntem inclinati atat spre logica, dar si spre eroare, caci humanum est.
Increderea este o tema recurenta a stiintelor sociale, nuantele si subtilitatile-i facandu-si loc in literatura de specialitate inca de prin anii ’70, fara sa fie insa un subiect de studiu pe atat de popular pe cat e de interesant si important pentru noi ca membri ai societatii. In liniile mari ale cazului de fata, sociologia este preocupata cu pozitia si rolul increderii in sistemele sociale, in timp ce in psihologie este sinonima cu certitudinea ca o persoana careia ii acordam incredere va face ceea ce este anticipat.
Din orice perspectiva am incerca sa intelegem care-i treaba cu increderea, e lesne de inteles de ce ar fi necesar un minim de responsabilitate de sine, acela de a fi constienti de norul de incredere implicita care planeaza deasupra noastra, chiar si in situatiile si grupuri de oameni unde riscurile si costurile asociate cu acordarea nefondata a acesteia sunt substantiale, in special cand e vorba despre sanatate (vezi istoria increderii in „uleiul de sarpe”). Increderea este un mod de simplificare a coplexitatii realitatii si face constant parte din viata noastra. Tinta stiintei nu este de a prezice cu exactitate fenomenele, ci de a trasa cat de mare este incertitudinea. Nu ne permitem cu totii sa fim nici 100% increzatori si nici 100% stiintifici, dulcea cale de mijloc si adaptabilitatea performanelor speciei noastre in functie de necesarul si suficientul situatiilor reprezinta un exercitiu calitativ.
Ce este foarte bine pentru noi, ingrijirea pielii si produsele dermatocosmetice e ca putem alege in cunostinta de cauza (si efect) iar succesul demersului se sprijina pe calitatea si actualitatea informatiilor pe care le detinem (despre functionarea organismului uman, despre aprecierea potentialului unui produs de a fi eficient etc), pe atentia la detalii si circumspectia noastra. Nu este o himera si nimic din ce am descris aici nu se realizeaza cu vreun efort deosebit si nu trebuie sa ma credeti pe cuvant.
Daca simti ca nu-ti mai incapi in piele de curiozitate inseamna ca suntem in companie buna… la fel si pielea ta.
Citeste pentru binele vostru:
